top of page

Nu chiar 1918

A2- 1918 mc_001.jpg

„Nu chiar 1918 este, înainte de toate, o comedie. În primul rând pentru că vorbește fără perdea despre temele care au marcat România în ultimii 100 de ani. Așa că, rând pe rând, pe scenă vor apărea români, maghiari, politicieni, oameni manipulați, oameni ipocriți, oameni care vor să plece sau oameni care speră că se poate mai bine de atât. Cu toate astea, am repetat mereu în gând cu ideea că e foarte important ca publicul să iasă cu zâmbetul pe buze de la acest spectacol și poate mai optimist în ceea ce ne privește și în legătură cu ce urmează de acum încolo. Dincolo de festivisme și mize politice, îmi dau seama că nu știu cum și ce ar trebui să sărbătorim cu această ocazie. Dar dacă mă uit atent în jurul meu, mă bucur că acum fix 10 ani am ajuns prima dată în acest oraș și am cunoscut această trupă de care mă simt în continuare foarte atașat. Asta e centenarul meu. Așa că mulțumesc Anna, Seba, Ioana, Costi, Elena, Fiscu, Anca, Fatma, Claudia, Dani, Mona, Mirela, Sergiu, Cami, Andreea, Lidia și întregii trupe tehnice.” (Cristian Ban) 

bottom of page