​

« „Privitor” vorbește despre perspectivele asupra ceea ce se petrece pe o scenă de teatru. Arată viziuni asupra actului artistic, atât ale spectatorului, cât și ale celui care evoluează în fața lui. Bazate pe experiențele personale ale actorilor, întâmplările sunt relatate cu vocea sau corpul, sau ambele în simbioză. Limbajul coregrafic urmărește să hiperbolizeze realitatea, să o treacă dincolo de cotidian. Muzica lui Mihai Dobre și spațiul creat de Andreea Săndulescu contribuie enorm la tranziția către o lume a fanteziei, în care actorii sunt ei înșiși, apoi proprii lor privitori.

Privitorii reali, adică publicul spectator, va avea ocazia să se oglindească în ceea ce se va petrece în fața lor. Oglinda distorsionează, bineînțeles: ba îngroașă, ba înfrumusețează, ba mărește... Dincolo de felul în care se va vedea oglindit, privitorul va avea șansa să pătrundă în intimitatea celui care și-a făcut o meserie din a se expune în fața altora. Astfel, poate își va pune întrebări cu totul noi despre ceea ce presupune meseria de actor: „La ce se gândește un actor în timpul unui spectacol?”, „Oare prin ce situații neprevăzute trec actorii pe scenă?”, „Oare cum aș fi copilărit dacă mama mea ar fi fost actriță?”, „Eu, oare, ce însemn pentru omul acesta?”... ». 

​