Îmi doresc ca acest spectacol să aibă forța terapeutică a acelor momente intime aproape miraculoase de înțelegere limpede care ne sunt date uneori și m-ar amuza să le putem ascunde imediat înapoi, ca și când am încerca în felul ăsta să le protejăm. Este o poveste atât de dureroasă, încât te face să râzi și e făcută din momente atât de ridicole, încât îți rup inima. Într-un spital de psihiatrie de acum 60 de ani, câțiva oameni au reușit să își găsească propriul lor infern confortabil, apărați de viața adevărată, sub supravegherea unei infirmiere militare care îi chinuie ca pe copiii ei. Dar viața adevărată vine în scurt timp peste ei ca o furtună. Imaginile revoluțiilor americane ale anilor ’60 se suprapun peste spitalul de boli psihice al României părinților noștri, pentru a crea cadrul unui spectacol insuportabil de intim. (Eugen Gyemant)